Swim Advisor » Cursuri inot » Blog » Lectie de inot: Procedeul Spate

Lectie de inot: Procedeul Spate

Lectie de inot
Tehnica procedeului Spate

Procedeul de înot spate a fost introdus la J. Olimpice din anul 1900 de la Paris, pentru prima oară ca probă de concurs, înotându-se pe spate, cu mişcarea picioarelor ca la procedeul bras. Acest mod de a înota s-a menţinut şi la J. Olimpice din 1904 de la Saint Louis şi 1908 de la Londra. Până în anul 1912, s-a înotat bras pe spate şi trudjen pe spate.

La J. Olimpice din 1912, de la Stockholm, americanul W. Hebner a câştigat proba de 100 m spate cu timpul de, 1’24”, folosind un pedalaj al mişcărilor de picioare, având genunchii mult deasupra apei.

La J. Olimpice din anul 1924, de la Paris, înotătorii hawaieni obţin timpi superiori (1’15”2) în aceeaşi probă, perfecţionând tot mişcarea de picioare.

La J. Olimpice din 1932, de la Los Angeles, înotătorii înlocuiesc vechiul pedalaj cu mişcarea de picioare din zilele noastre. Ei aduc îmbunătăţiri în mişcarea braţelor, observându-se o alunecare pe ele.

  1. Olimpice din anul 1936, de la Berlin, au ca vedetă pe celebrul american Kieffer A., care va executa vâsliri mai adânci cu braţele, iar poziţia sa pe apă fiind mult aproape de orizontală.

Fostul campion european Georges Vallery, în anul 1948, obţine un timp superior (1’07”6), introducând vâslirea cu braţele îndoite. La întrecerile olimpice din anul 1956 (Melbourne), înotătorii îmbunătăţesc tehnica lucrului braţelor în apă, prin efectuarea unei mişcări în val cu palma, continuând împingerea până dincolo de nivelul şoldurilor.

Ca îmbunătăţiri în tehnica înotului pe spate, menţionăm: rotarea din umăr, care a făcut ca traiectoria de vâslire să capete un contur sinusoid, un „S” culcat; bătăile de picioare s-au modificat de la un ciclu de braţe cu 6 bătăi de picioare, la un ciclu de braţe cu 4 bătăi, tehnică folosită de către înotătorii americani.

Contribuţia însemnată în perfecţionarea tehnicii înotului pe spate au adus-o înotătorii americani, olandezi, germani, maghiari şi chinezi, ceea ce a dus şi la creşterea performanţelor lor.

La noi în ţară, rezultate deosebite au avut Maria Both, locul 9 la Jocurilor Olimpice din 1956, de la Melbourne, Cristina Balaban, locul III la Campionatele europene din 1966 şi învingătoare la mica Olimpiadă de la Bremen, din 1967.

Printre cele mai bune specialiste ale ţării s-au situat Carmen Bunaciu, locul III la Campionatul Mondial, şi Anca Pătrăşcanu, locul III la Jocurile Olimpice în anul 1984, la Los Angeles.

În prezent, Diana Mocanu este cea mai bună înotătoare, care la vârsta de 16 ani a devenit dublă campioană Olimpică la Jocurile Olimpice din Australia (Sydney) 2000, în probele de 100 şi 200 m spate.

Caracteristici principale ale procedeului de înot spate

  • Mişcarea braţelor este ciclică alternativă, simetrică, vâslirea sinusoidală în „val” executându-se energic.

  • Picioarele execută pendulări alternative, active de regulă în ambele sensuri. Genunchii nu sparg oglinda apei. Şoldurile menţin o poziţie ridicată.

Înotul pe spate are utilitate în înotul aplicativ, pentru transportarea obiectelor uşoare, precum şi pentru transportarea salvaţilor de la înec.

Poziţia corpului

Spre deosebire de celelalte procedee de înot, la spate corpul pluteşte cu faţa în sus, având bazinul, pieptul cât mai aproape de suprafaţa apei. Capul este în apă până la nivelul urechilor, cu bărbia orientată spre piept.

Acţiunea braţelor

Mişcarea braţelor, ca şi la procedeul de înot craul, este alternativă, având o fază acvatică şi una aeriană.

  1. Faza acvatică cuprinde:

  2. alunecarea şi prinderea (apucarea apei)

  3. tracţiunea

  4. împingerea

  5. Alunecarea şi prinderea. Intrarea braţelor în apă se face înaintea capului şi în continuarea umerilor, fiind complet întinse (ora 11 sau 12). După intrarea în apă, mâna se duce înainte, în jos şi în afară, în timp ce palma se roteşte în jos, umerii, şoldurile şi picioarele se vor răsuci spre braţul care se mişcă spre în jos.

  6. Tracţiunea. Atunci când mâna trece prin punctul cel mai adânc, palma execută o rotire spre în sus, înăuntru şi înapoi, pe o traiectorie sinusoidală, până când braţul este flexat la aproape 900. Tracţiunea durează până când cotul ajunge la linia umerilor.

  7. Împingerea este ultimă fază, când mâna se apropie de suprafaţă, palma continuă drumul spre înapoi în jos pe lângă coapsă, asigurând astfel o poziţia înaltă a corpului. Braţul se scoate din apă întins pe muchie.

  8. Faza aeriană. Braţul va fi scos din apă întins cu degetul mare înainte, îndreptat în aer prin faţa corpului. Când braţul întins ajunge în dreptul umerilor, se face o răsucire din umăr, o jumătate de rotaţie, pentru a orienta braţul cu palma rotită spre exterior, spre apă.

Mişcarea picioarelor

  1. faza activă

Mişcarea activă se execută de jos în sus din articulaţia coxofemurală. În ridicare, genunchiul se întinde treptat, zvârlind laba piciorului cu vârful în sus, orientat spre interior şi spărgând suprafaţa apei.

  1. faza pasivă

Mişcarea pasivă se execută de sus în jos. Piciorul coboară întins relaxat, iar spre sfârşitul mişcării genunchiului se îndoaie pentru a pregăti mişcarea inversă.

Coordonarea mişcărilor de braţe cu cea de picioare

Coordonarea obişnuită este de 6 bătăi de picioare la un ciclu de braţe.

Coordonarea mişcărilor de braţe şi picioare cu respiraţia.

Inspiraţia se efectuează pe gură, în timpul drumului aerian al unui braţ, iar expiraţia are loc în timpul vâslirii aceluiaşi braţ. În general înotătorii folosesc o respiraţie la un ciclu de braţe.

Greşeli în execuţia tehnicii procedeului de înot spate

Greşeli în poziţia corpului în apă

  • Poziţia prea înaltă sau prea scufundată în apă are ca urmare frânarea înaintării.

  • Poziţia îndoită a corpului în apă (echer).

  • Capul şi umerii foarte ridicaţi sau foarte scufundaţi.

Greşeli de braţe

  • Intrarea braţului în apă prea îndoit sau prea întins duce la dezechilibru sau la tracţiuni ineficace ale braţelor.

  • Plescăirea apei prin orientarea palmei în sus.

  • Tracţiunea cu braţul întins sau mult în lateral.

  • Finalizarea cu braţul întins sau mult în lateral.

  • Finalizarea împingerii cu mâinile în sus şi nu în jos. – Lipsa coordonării între braţe.

Greşeli în mişcarea picioarelor

  • Ridicarea genunchilor deasupra apei prin flexia exagerată a coapsei pe abdomen.

  • Menţinerea picioarelor încordate şi întinse.

  • Orientarea labelor picioarelor în exterior.

  • – Târârea picioarelor prin apă.

Greşeli de coordonare

  • Călărirea apei, datorită lipsei de coordonare între mişcarea de braţe şi cea de picioare.

  • Mai puţine bătăi de picioare.

  • Balansarea laterală a întregului corp, având oscilaţii puternice, picioarele bătând numai lateral.

Startul

În tehnica de înot spate, startul se ia din apă.

Poziţia de plecare

La primul semnal de start, înotătorul intră în apă, aşezându-se ghemuit cu faţa la blocul de start, ţinându-se cu mâinile de mânerele acestuia. Picioarele îndoite cu genunchii la piept se aşază cu tălpile asimetric pe perete sub suprafaţa apei.

La comanda „luaţi locurile”, se execută o tragere în braţe, apropiind pieptul de perete. Capul va fi aplecat, iar şoldurile vor fi afară din apă.

Zborul

La semnalul de plecare al startului (pocnet de pistol sau fluier), înotătorul împinge puternic cu picioarele în peretele bazinului, spre înapoi şi se avântă pe spate, energic, peste apă, cu corpul arcuit în extensie, aruncând braţele prin lateral în sus. Poziţia capului, tras pe spate, imprimă traiectoria corpului peste apă.

Intrarea în apă se execută cu corpul într-o poziţie hidrodinamică în uşoară extensie. Înotătorul îşi îndreaptă poziţia capului, continuând alunecarea. Ordinea de intrare în apă este braţe, cap, corp, picioare.

Drumul prin apă

Sub apă, înotătorul are voie să efectueze mai multe mişcări ondulatorii şi simultane cu picioarele. O dată cu oprirea acestor mişcări, se va efectua o vâslire coordonată, cu aducerea bărbiei în piept, corpul fiind redus la suprafaţă.

Greşeli frecvente la start

  • Poziţie greşită la plecare prin menţinerea braţelor întinse.

  • Târârea picioarelor prin apă în timpul plonjării.

  • Atingerea apei în poziţie orizontală pe spate.

  • Aruncarea capului înapoi cu întârziere.

  • Lipsa arcuirii corpului prin apă.

  • Căderea în poziţie frântă în apă.

  • Lipsa alunecării pe sub apă.

Întoarcerile 

La probele de înot pe spate, regulamentul întrecerilor, până nu de mult, obliga înotătorul să atingă peretele bazinului cu mâna, în poziţia culcat pe spate. La sosire, sau în momentul întoarcerii, concurentul nu avea voie să se întoarcă pe piept, înainte de a atinge peretele bazinului. În prezent, regulamentul permite înotătorilor să atingă bazinul, la întoarceri, cu mâinile sau picioarele, exact ca la întoarcerile de craul, cu unele restricţii specifice acestui procedeu. De-a lungul anilor, s-au executat mai multe tipuri de întoarceri, printre care menţionăm:

  1. Întoarcerea prin pivotare laterală (farfurie), care se menţine şi astăzi pentru grupele de începători.

La aceasta există varianta Naber.

  1. Întoarcerea prin semirostogolire, combinaţie între rostogolirea înapoi şi pivotarea laterală.

  2. Întoarcerea prin rostogolire înapoi „Kiffer”.

  3. Întoarcerea prin răsturnare înainte „flip” ca şi la procedeul craul.

 

Descrierea întoarcerii simple (farfurie)

Atacul peretelui

Peretele bazinului se atinge cu palma mâinii avansate, celălalt braţ fiind lângă coapsă pentru sprijin. Atingerea peretelui se face, la nivelul apei, cu palma orientată în sus.

Întoarcerea propriu-zisă se execută în plan orizontal. Picioarele se îndoaie şi se flexează pe abdomen, efectuându-se o pivotare laterală pe partea braţului de atac, aşezându-se tălpile pe perete.

Împingerea. În poziţia de împingere, înotătorul se va găsi cu faţa în sus, cu braţele întinse, având picioarele îndoite. Corpul prin împingere se va întinde, urmând alunecarea pe sub apă, unde regulamentul îi permite să efectueze şi mişcări de picioare, ca la procedeul de înot fluture, după care va putea ieşi la suprafaţă.

Întoarcerea prin răsturnare înainte (flip) ca şi la procedeul craul

Din poziţia de înot pe spate la o distanţă de un braţ de marginea bazinului, înotătorul va executa o singură tracţiune de braţ ca la craul, trăgând puternic în jos, culcând capul după braţ, fără să atingă peretele bazinului cu el. Înotătorul se va întoarce complet pe piept, începând răsturnarea înainte, pe timpul răsturnării braţele contribuie la efectuarea rotaţiei printr-o vâslire simultană, executată sub apă la nivelul umerilor. Răsturnarea se încheie când înotătorul a ajuns sub apă cu faţa în sus, cu picioarele îndoite, având tălpile sprijinite de perete. Împingerea în peretele bazinului cu amândouă picioarele se efectuează puternic, după care va urma alunecarea pe sub apă cu braţele întinse înainte. Se vor executa mişcări ondulatorii de picioare pe sub apă şi prima vâslire cu un băţ.

Greşeli frecvente la întoarceri

  1. Întoarcerea simplă

  • Aprecierea greşită a distanţei de perete.

  • Întârzierea în strângerea picioarelor la piept.

  • Dezechilibrări ale corpului în timpul pivotării.

  • Aşezarea tălpilor pe peretele bazinului peste apă, sau mult sub apă.

  • Lipsa unei alunecări bune datorate slabei împingeri de la perete sau a menţinerii braţelor îndoite.

Greşeli frecvente la întoarcerea prin răsturnare înainte – flip – Lipsa vitezei de apropiere spre capătul bazinului.

  • Aprecierea greşită a distanţei faţă de peretele bazinului.

  • Dezechilibrări în timpul întoarcerii.

  • Executarea mai multor mişcări de braţe craul, în momentul atacului cu braţul avansat.

  • Răsturnarea mult prea adâncă în apă.

  • Revenirea din răsturnare cu faţa în jos, ca şi la craul.

  • Lipsa unei împingeri eficiente a picioarelor în marginea bazinului.

Precizări legate de regulamentul de concurs cu privire la procedeul de înot spate

  1. Înotătorii, în momentul startului, stau în apă cu faţa spre perete cu mâinile prinse pe mânerele de start. Picioarele, inclusiv degetele, trebuie să fie aşezate sub suprafaţa apei. Este interzis să se sprijine picioarele în sau pe marginea „sparge valului”.

  2. La semnalul de start şi în momentul executării întoarcerii, sportivul trebuie să se împingă de la perete şi să înoate pe spate pe tot parcursul cursei. El trebuie să fie pe spate tot timpul, cu excepţia momentului de execuţie a întoarcerii. Poziţia normală pe spate poate include o mişcare de răsucire a corpului în jurul axei longitudinale, răsucire care să nu depăşească 90 de grade, faţă de orizontala apei. Poziţia capului nu interesează.

Excepţie de la această regulă face întoarcerea în procedeul spate, când este permisă orice deviere de la poziţia normală pe spate, pentru efectuarea unei acţiuni de întoarcere cursivă.

  1. O parte a corpului înotătorului trebuie să spargă în permanenţă suprafaţa apei, cu excepţia întoarcerii şi a distanţei de maxim 15 m după start sau întoarceri, când îi este permisă imersiunea completă, dar după această distanţă, capul trebuie să se afle la suprafaţă.

  2. În timpul întoarcerii, este permis înotătorului să se răstoarne trecând prin plan vertical, dar el trebuie să se reîntoarcă pe spate înaintea desprinderii de peretele bazinului. În timpul întoarcerii şi până la desprinderea de perete, o parte a corpului înotătorului trebuie să atingă peretele bazinului.

  3. La sosire, înotătorul trebuie să atingă peretele cât încă se găseşte în poziţie normală pe spate.