Unde poti sa inoti pe litoral
Dacă ți-e gândul mereu la vacanță, nu e nevoie să aștepți vara pentru a te putea bucura de nisip fin, valuri calde sau petreceri pe plajă până la răsărit, pentru că ai o mulțime de locuri unde poți ajunge la mare sau la ocean, în orice lună din an. Desigur, e indicat ca înainte să îți faci bagajul pentru concediu să verifici care este starea vremii și în ce sezon se află colțul din lume în care ți-ai propus să ajungi, asta ca să nu nimerești acolo în perioada musonului.
Dacă ești îndrăgostit de plajă, ai ajuns unde trebuie, pentru că ești pe cale să afli care sunt cele mai frumoase zece locuri din Romania unde te poți bronza sau bucura de un cocktail pe un baldachin. Iată care sunt cele mai spectaculoase plaje din tara.
Plaja sălbatică de la Perișor
Situată la confluența Dunării cu Marea Neagră, plaja Perișor este un loc din România absolut minunat, ascuns de turiști. Este cu adevărat o plajă sălbatică, cu apă cristalină, cai și tot felul de păsări. Plaja are o lățime de câțiva metri, iar accesul acolo se face pe cale navigabilă. La sud de plajă se află aria protejată Periteasca-Leahova, iar la nord Sacalin-Zatoane. De aici poți vizita și lacurile Chiril, Isac, Uzlina și Gura Filatului.
Plaja Periboina
Este o plajă de o sălbăticie aparte, unde apele lacului Sinoe se contopesc cu marea și este situată la 30 km de Constanța. Stuf, scoici, păsări şi mici vieţuitoare care îşi croiesc drum în acest loc sălbatic, un loc vizitat foarte rar de oameni. Aici se găsește și o mică așezare pescărească. Dacă ai chef să te aventurezi pe litoral, un traseu sălbatic te va purta de la Plaja Vadu, prin Rezervația Naturală a Biosferei Delta Dunării Grindu Chirtuc până la sălbatica plajă Periboina.
Portul turistic Mangalia
Unul dintre cele mai animate locuri din Mangalia este cu siguranță portul turistic, cel mai modern port românesc destinat navelor turistice de dimensiuni mici care navighează de-a lungul litoralului Mării Negre. O plimbare relaxantă, o croazieră pe mare, o bătură rece servită pe terasă, sunt câteva dintre activităţile de care te poți bucura. Cea mai importantă atracție a portului este vechiul far genovez, construit în perioada anilor 1858 – 1860 și reabilitat în 1998, considerat simbol al orașului. Portul turistic Mangalia a devenit și locul preferat al păsărilor (lebede, cormorani, pescăruși) care vin aici să cuibărească și să încânte privirile turiștilor.
Plaja Sulina
Orașul Sulina este o alternativă a stațiunilor de pe litoral. Turiștii se bucură aici atât de Deltă, cât și de cele mai virgine și liniștite plaje de pe litoralul românesc. Plaja Sulina, situată la 2 km de oraș, este cea mai lată porţiune de acest fel de pe litoralul Mării Negre si are cel mai fin nisip. În apa mării, din 30 în 30 de metri sunt bancuri de nisip, potrivite în special pentru copii. Deși Sulina este cunoscută mai mult ca locul unde se varsă Dunărea în Marea Neagră, fiind o destinație de plajă, poate fi și locul de pornire spre cele mai frumoase călătorii în Delta Dunării: spre pădurea Letea, lacul Lumina, lacul Roșu și lacul Puiu.
Lacul Razim și localitatea Sarichioi
Sistemul lagunar Razim-Sinoe este format din lacuri precum Razim, Goloviţa, Zmeica sau Sinoe. A fost în urmă cu mii de ani un golf al Mării Negre, dar înnisipările l-au transformat într-un lac, cel mai mare din România. În zona Lagunei Razim-Sinoe se găsesc 10 din cele 20 de arii strict protejate ale Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.
Plaja Tuzla
Plaja Tuzla, cu apă turcoaz, situată imediat după stațiunea Eforie Sud, poate fi destinația perfectă pentru petrecerea unei vacacanţe linistite pe timpul verii. Plaja de la Tuzla este încă un loc virgin, cu apă curată, vegetaţie, stânci şi barăci de pescari unde oaspeţii sunt primiţi cu preparate ca la maulul măriiȘ borș, pește, salate din grădină, etc. Este o atracţie din ce în ce mai căutată de oamenii care îşi doresc o atlfel de vacanţă la malul mării. La Tuzla vă puteți caza chiar pe plajă, în corturi sau puteți petrecere aici doar o zi, ca o evadare din aglomerația de pe litoral.
Cherhanaua Popasul Pescarilor din Olimp
Popasul Pescarilor” este unul din cele mai vechi restaurante cu specific pescăresc din sudul litoralului Românesc, unde peștele servit este pescuit la prima oră dimineața din Marea Neagră de către pescari sau din lacul din spatele restaurantului. Este un loc unde trebuie neapărat să ajungi, deoarece preparatele din pește absolut delicioase sunt completate de atmfosera romantică a restaurantului situat direct pe plajă, amenajat cu mult stuf și lemn. Plaja este foarte curată, se găsește o barca și o arcadă, ideale pentru poze.
Plaja Gura Portiței
Gura Portitei este un loc sălbatic, locuit de lipoveni, situat pe o fâșie îngustă de nisip, între Marea Neagră și Lacul Golovița, din Delta Dunării. Inițial sat pescăresc și cherhana, Gura Portiței (Portița) este cunoscută astăzi ca una dintre cele mai retrase (și încă relativ liniștite) destinații turistice de pe litoralul românesc, o alternativă pentru stațiunile aglomerate. Mâncarea cu specific românesc completează farmecul locului, având și influența bucătăriei Dobrogene și a numeroaselor etnii ce conviețuiesc aici. Un mod plăcut de a îmbina cultura cu bucatele locale. Acest loc este ideal pentru cei care vor câteva zile de relaxare într-un cadru natural.