Visul oricărui jucător este să ajungă la echipa națională și să-și reprezinte țara în cele mai înalte competiții”

Andrei Neamțu a fost convocat încă de acum doi ani la naționala de seniori, la 16 ani. El este mezinul echipei, dar și căpitanul naționalei U17.  Este stângaci și joacă pe post de inter dreapta, poate unul din sportivii care s-au născut talentați și steaua lor nu se va opri din strălucit decât atunci când va urca pe cele mai înalte trepte ale podiumului.

El a început poloul în 2010, cu antrenorul Andrei Mateiași, cel care l-a și descoperit. ,,Lui îi dau cele mai multe credite pentru reușitele pe care le am acum pe plan poloistic. A fost în permanență un mentor bun, un prieten adevărat, care știu că m-ar ajuta și m-ar susține indiferent de problemele pe care le-aș avea.”, încheie Andrei despre începuturile sale în polo.

Mama sa, fostă înotătoare i-a insuflat frumusețea unui sport în apă pentru beneficiile acestuia și l-a determinat să-și urmeze visul: ,,Mama a tras de mine în fiecare zi să mă duc la bazin, să mă antrenez, să dau tot ce e mai bun din mine.”.

Bazinul este a doua sa casă, iar în apa se simte extrem de bine: ,,Sunt într-o formă bună, am venit după un sezon greu care s-a sfârșit cu Campionatul European U17.”. Experiența se câștigă, iar evoluția bună pe care a avut-o la U17, au adus multe selecții în primii 7 ai echipei de club. ,,Meciurile din Champions League mi-au adus experiență și încredere. Este un sezon greu pentru echipa mea, jucăm alături de cele mai bune echipe din lume, dar trebuie să ne impunem și în campionatul național, unde trebuie să ne arătăm supremația. Sper ca în continuare, colegii și antrenorul să-mi ofere încredere, să mă ajute și să ne înțelegem la fel de bine tot anul.”.

              ,,Când am fost selectat în echipa de seniori Corona Sportul Studențesc la 14 ani am fost singurul de vârsta mea care ajunsesem să joc în campionatul de seniori. Mă bucur că antrenorul Aurelian Georgescu mi-a dat curaj și mi-a deschis drumul pe această cale a performanței în polo. Am jucat de la o vârstă fragedă în Champions League și fără această oportunitate poate că nu aș fi ajuns atât de departe și vreau să îi mulțumesc pentru asta.”, a declarat cu zâmbetul pe buze mezinul echipei când a fost întrebat care a fost clipa în care a știut că va ajunge la cel mai înalt nivel în polo.

              Urmează calificările la Campionatul European și își dorește cu ardoare să fie în lotul pentru această competiție: ,,Pentru mine ar fi o onoare să îmi pot reprezenta țara în competițiile importante. Vreau ca naționala noastră să evolueze cât mai bine și să ne calificăm de pe primul loc, să avem parte de o pregătire intensă înainte de Campionatul European.”.

              Echipa națională reprezintă visul oricărui sportiv și reprezintă dorința și ambiția de a pune la loc de cinste România pe harta sportului internațional. ,,Cred că visului oricărui jucător este să ajungă la echipa națională și să-și reprezinte țara în cele mai înalte competiții. Eu unul am avut ocazia să joc pentru România, iar sentimentul este unic, atunci când înainte de meci se intonează imnul, îți dau lacrimile și simți că toată țara este alături de tine și te încurajează.”.

              Familia este cuvântul care descrie o echipă, forța pe care toți ți-o insuflă în momentul în care te antrenezi alături de coechipierii pe care îi admiri încă din timpul începerii sportului rămân în sufletul unui debutant amintirile cele mai importante: ,,Un moment memorabil, pentru mine ar fi chiar prima mea acțiune cu echipa națională, eram timid, având doar 16 ani, nu-i cunoșteam foarte bine pe colegii mei. Aceștia au avut răbdare cu mine, mi-au dat sfaturi și bineînțeles m-au integrat în grupul lor. În acel moment am simțit că am intrat într-o familie, iar asta o să îmi rămână în suflet pentru toată viață.”.

              Idolul lui Andrei este Filip Filipovic, pe care îl consideră cel mai bun jucător din istorie, ,,este un exemplu pentru toate generațiile și a rămas o legendă vie care încă inspiră. Să câștigi atâtea medalii pe plan internațional cu Serbia, dar și cu echipa de club este fabulos. Să îți dorești să fii din ce în ce mai bun, să te autodepășești zilnic… aceasta este definiția unui adevărat campion. Visul meu este să ajung să joc împotriva lui măcar o dată și după meci să îi pot pune câteva întrebări.”.

              Colegii reprezintă arma secretă a forței interioare atunci când nu mai poți, ei știu cum să te motiveze să arăți tot ce ai mai bun și fii la fel de degajat ca la antrenamente. Presiunea la concurs există, dar dacă ai colegi pe care să te poți baza, rămâne doar bucuria de a juca alături de ei. ,,Nu aș putea spune că am învățat de la un singur coleg. În momentul de față, cel mai mult le sunt recunoscător lui Tudor Fulea, Vlad Georgescu și Levente Vancsik, alături de ei mă antrenez zilnic și întotdeauna trag de mine pentru a fi la același nivel cu ei. În momentele mele în care zic că nu mai pot, că sunt extenuat, ei trei sunt acolo lângă mine, cu o încurajare, cu un sfat și mă ajuta să continui să muncesc pentru a-mi îndeplini visul. Pe această cale vreau să le mulțumesc pentru că sunt niște colegi de nota 10. Pentru mine este o onoare că m-am putut antrena și cu Cosmin Radu și să fim colegi. Tot anul trecut mi-am dorit să prind lotul național numai pentru a mă putea antrena cu el știind că este ultimul lui an de activitate. Am încercat să <<fur cât mai multă meserie>> și să fiu extrem de atent la modul în care se antrenează.”.

             A ales să lupte pentru a-și îndeplini visele, să facă ceea ce îi place și a avut norocul să-și găsească pasiunea și menirea. Este un copil modest, iar dorințele sale exprimă ambițiile și orgolii unui campion:  ,,Să fiu sănătos, să nu am parte de accidentări, să mă pot antrena la capacitate maximă, să progresez și să învăț din ce în ce mai mult și să mă bucur de toate competițiile în care voi evolua.

Îmi doresc să prind lotul pentru Campionatul European de seniori, să am evoluții cât mai bune în Champions League, să îmi ajut echipa să câștige Cupa și Campionatul României.

Știu că va fi un sezon greu pentru mine, mai ales că anul acesta voi avea și bacalaureatul și îmi doresc să intru la o facultate cât mai bună, dar cu ambiție și dăruire le pot face le toate!

Hai România!”